Easter penguin

Va era dor de John? Iata ca a revenit. A fost foarte ocupat sa ma ajute pe mine cu proiectele de la facultate.  Acum, dupa aproape doua luni de invatat si cautat informatii, este expert in toate materiile de la ASE.  Dar sa lasam facultatea de-o parte si sa va mai zic ce a mai facut John in tot acest timp.

In primul rand si-a perfectionat cunostintele de limba engleza, a descoperit noi seriale (printre care si “The penguins of Madagascar” ), a citit carti (mai are de terminat  doua), m-a ajutat la “curatenia de primavara” si a mers sa ne intalnim cu aproape toti prietenii nostri.  Maine va merge cu mine la tara, la bunici… abea asteptam. Avem mare nevoie de cateva zile libere fara calculator sau televizor, sa stam in curte cu o carte in mana si sa ne relaxam.

In incheierea postului va uram un “Paste Fericit!” si sper sa va aduca iepurasul tot ce doriti.

Criza

Toata lumea vorbeste de criza, de ce sa nu vorbim si noi. Poate nu o sa credeti dar si pe John l-a afectat aceasta criza. Tocmai ce am aflat in seara asta ca ne-a fost taiata o rata la Hummer. Sa va explicam ca sa intelegeti.

Inca din primul an am avut un client fidel caruia ii ofeream informatii legate de facultate, iar el ne promitea ca o sa ne plateasca cate o rata pentru viitorul Hummer. Anul acesta a inceput sa se intereseze mai mult decat de obicei de facultate si astfel am ajuns sa fim noi informati de el, iar din aceasta cauza o rata la Hummer s-a dus pe apa Sambetei. Dar John nu a putut sa ramana indiferent acestei situatii, asa ca a luat atitudine si a vorbit cu ursul Papushel. Dupa discutia dintre cei doi prieteni, care a durat cateva minute,  au ajuns la concluzia ca atunci cand Papushel o sa faca primul milion de dolari o sa ne cumpere masina  . Avem si dovada promisiunii asa ca suntem siguri ca se va tine de cuvant fie ca vrea, fie ca nu vrea.

Ca sa continuam in acelasi ton, vrem sa va povestim si de peripetia din seara asta. Am mers impreuna cu R.B. sa ne facem abonament la metrou, iar dupa aceea urma sa iesim undeva, la suc. Cum nu stiam prea multe cafenele, puburi si alte localuri pe la Unirii, am zis sa mergem in Romana ca sigur vom gasi o masa la una din cafenele din zona. Ajunsi in Romana, am mers la avizierul facultatii sa ne luam orarul si apoi la biblioteca sa isi ia R.B. o carte. Orarul este unul foarte urat, avem cursurile si seminariile puse ori de la 7:30 dimineata ori in mijlocul zilei, la ora 4 . O sa fie un semestru interesant. Daca  tot ne aflam in Romana am trecut si pe la locul de munca al Andreei sa o vizitam. Nu am stat mult de vorba cu ea pentru ca trebuia sa mergem la suc cu R.B. si sa ajungem cat mai repede in cartier ca sa platim netul. O sa ne luam revansa fata de ea in acest weekend(abea asteptam ).  Am lasat-o pe Andreea sa munceasca si am plecat sa cautam un loc liber pe la una din cafenele din Romana. Bineinteles ca nu am gasit si astfel din Romana am ajuns la Universitate, la E. Pub. Nu o sa zic numele complet al acestui pub pentru ca nu vreau sa ii fac reclama negativa din cauza unui angajat.

Acolo am dat peste un chelner atat de plictisit de viata incat ne venea sa ne ridicam si sa plecam, dar am ramas pentru ca nu mai aveam timp sa cautam un alt pub . Ne-a adus meniul destul de rapid, dar comanda ne-a luat-o dupa vreo 20 de minute. L-am rugat daca poate sa dea muzica mai incet, pentru ca era data la un volum atat de mare incat nu o auzeam pe R.B. care era in fata noastra. El ne-a raspuns cu un sictir “Nu se poate! Este data deja foarte incet si trebuie sa apara si Dj-ul”. Am inghitit in sec si am raspuns “Bine!”. Cand am cerut nota a venit iar dupa vreo 20 de minute, iar pentru acest comportament era sa nu ii lasam nici un bacsis. Intr-un final ne-am indreptat spre casa si am reusit sa ajungem la timp sa platim si netul.

Si uite asa din cauza acelui chelner nu cred ca o sa mai ajungem prea curand in acel pub.

What goes through your mind when someone says “Let’s go for a drink”?

Aseara am primit de la cineva drag noua un mail care avea ca subiect titlul postului nostru. Deja eram curiosi sa vedem care e treaba, la ce se referea? Am deschis mail-ul si surpriza…inauntru erau trei poze. Le-am atasat si eu mai jos.

Vedeti cat de greu ne este noua, fetelor ?! ( John rade de mama focului in spatele meu )

Leapsa: Poza

Am primit iar o leapsa de la balerina noastra. Iata ce trebuie sa facem :

1. Go to the 4th folder in your computer where you store your pictures.
2. Pick the 4th picture in that folder.
3. Explain the picture.
4. Tag 4 people to do the same!

Pai al patrulea folder e cu desene, iar a patra poza este o poza cu Mushu din Mulan ( un film pe care il recomand tuturor ). Este una din multele poze pe care le avem cu Mushu, fiind personajul nostru preferat.

Dau leapsa mai departe Elenei, Sunshiinee ,  Alex’andrei si lui Ionut .

Petrecere la posta

Probabil ati citit la Alex’andra pe blog ca mi-a trimis mie si lui John un cadou, de fapt ea si buddhalova. Va multumim foarte mult, ne-ati facut o surpriza foarte placuta.

Dupa cateva zile in care am stat ca pe jar daca o sa ajunga coletul sau nu, pentru ca de la Posta Romana te poti astepta la orice, am primit azi instiintarea prin care eram anuntati ca trebuie sa mergem la Posta sa ridicam coletul. Ne-am imbracat bine, deoarece atat eu cat si John suntem raciti, si ne-am indreptat catre Posta, care se afla la vreo patru statii de tramvai de noi.  Cum nu am mai iesit de vreo doua zile din casa, am hotarat sa mergem pe jos. Zis si facut.

In aproximativ 20 de minute eram la Mesagerie, pentru ca de acolo trebuia ridicat coletul. Am deschis usa de la Mesagerie si intrand ne-am dat seama ca se aude foarte tare muzica populara. John ma intreaba ” Dar astia nu mai asculta colinde? Au trecut la Sofia Vicoveanca si la hore?”, dar nu am putut sa ii raspund pentru ca radeam foarte tare. Dupa ce ne-am mai linistit, am vazut ca erau foarte multe persoane care stateau la cele 2 ghisee, iar noi, bineinteles ca nu stiam la care trebuia sa stam. Am intrebat-o pe domnisoara de la primul ghiseu la ce coada trebuie sa stam ca sa ridicam un colet. Ea ne-a spus sa ii dam instiintarea si buletinul si ne va aduce imediat coletul. Noi aveam niste figuri de copii foarte fericiti care urmau sa primeasca cel mai frumos cadou. Cat am asteptat sa ni se aduca coletul, de undeva dintr-o camera din spatele ghiseului, s-a deschis usa din dreapta noastra. Acolo erau aproape toti angajatii acelei sucursale, care dansau si chiuiau de mama focului pe muzica populara. Era o camera micuta in care se aflau 2 mese mici, pline cu prajituri, bauturi si mancare, iar in centrul camerei angajatii Postei formasera o hora foarte mare. Toata lumea a inceput sa zambeasca dupa acest moment, iar noi abea ne-am putut abtine sa nu radem in hohote. Dupa cateva secunde s-a intors si domnisoara cu un colet intr-o mana si cu o foaie in cealalta.  Am semnat foaia respectiva, am luat coletul si ne-am indreptat spre casa foarte fericiti.

Acasa, nici nu ne-am dat jos gecile ca am inceput sa desfacem coletul. In el se aflau 2 plicuri si un breloc cu “The mystery machine” . Am facut o poza sa va aratam ca pentru 3 chei, noi avem o gramada de brelocuri ( vezi poza de sus). Am scos 3 dintre ele ca sa putem sa bagam cheile in geanta. Daca nu le scoteam riscam sa nu mai avem spatiu in geanta si pentru altceva . Unul dintre ele este cel de la voi, dar pe care l-am pus langa pat alaturi de cele doua masini ale noastre, o masinuta de la Petrom si bineinteles un Hummer H2 ( vezi poza alaturata ). Trebuie sa ma gandesc serios sa construiesc o parcare, pentru ca nu mai am unde sa le parchez si nu vreau sa ma cert cu vecinii din acest motiv

Dupa aceasta aventura la Posta, ne-am facut un ceai si ne-am bagat in patut… asa ca va uram somn usor de pe acum.

Ps: Alex’andra si Ionut, pachetul nostru pentru voi o sa ajunga la anul pentru ca nu am avut timp sa stam sa cautam cadouri, am cam ramas in urma cu toate cadourile…speram sa ajunga pana de Sfantul Ion

Zi nefasta

 Da, astazi a fost pentru pinguinul nostru o zi ghinionista. Inca de cand s-a trezit totul i-a mers prost.

 Sa fie de vina schimbarea de ora? Nu stim, dar stim ca tot ce a incercat John sa faca astazi i-a iesit pe dos. 

Toata lumea uraste sa se trezeasca dimineata devreme, iar John nu face exceptie de la regula. Astazi trebuia sa mergem impreuna intr-un anumit loc. Am pus alarma de la telefon sa sune, dar nu am apucat sa o aud de dimineata pentru ca John a avut grija de telefonul mobil. In incercarea lui de a dezactiva alarma, John a scapat telefonul pe jos, iar acesta sa inchis de tot.

Dupa jumatate de ora in care am stat in pat cu ochii in inchisi incercand sa ne motivam sa ne ridicam si sa mergem la baie… am reusit sa facem si pasul cel mai important din rutina de dimineata…am deschis ochii… 

Dupa cum stiti sunt o fata “amabila si draguta”,iar astazi am incercat sa fiu la fel lasandu-l pe John primul la baie…in timp ce eu am mai lenevit putin in pat. Dar la nici doua secunde de la intrarea lui John in baie am auzit un strigat “Aaaaaaaa….”. Eu am sarit din pat crezand ca John a patit ceva grav, dar de fapt pinguinul cel nebun a dat drumul la apa calda in loc sa dea drumul la apa rece.

Am reusit intr-un final sa ne spalam, imbracam si aranjam, iar ultimul lucru pe care trebuia sa il facem inainte de a pleca era cel de a manca. John sa ocupat de incalzitul laptelui in timp ce eu am pus farfuriile pe masa. Bineinteles ca John a uitat de lapte, iar aceasta sa varsat tot pe aragaz . Pana la urma am fost nevoiti sa mancam cerealele cu lapte rece.

Dupa lungi “chinuiri” am reusit sa plecam de acasa. Am mers pe drumul nostru obisnuit, care duce la metrou. Dar astazi pe trecerea de pieton John era sa fie calcat de tramvai. Norocul lui a fost ca vatmanul ne vazuse de cand ne-am apropiat de trecere si a incetinit pentru ca noi sa putem traversa.

La metrou nu se putea sa nu se intample ceva…John a uitat cartela de metrou acasa. Am cumparat alta cartela si ne-am continuat drumul fiind presati de timp. In timp ce coboram scarile am observat ca metroul tocmai sosea in statie. Ne-am grabit sa il prindem, dar l-am pierdut deoarece pinguinul nostru scump sa impiedicat pe scari si a cazut. Din fericire nu a patit nimic decat ca si-a prafuit penele.

Am reusit sa ajungem la destinatie fara alte incidente, dar in drum spre casa am avut parte de alte peripetii. John a incercat sa bage cartela in aparat, dar aparatul nu ii permitea sa treaca si ii arata ca acea cartela era expirata. S-a dus la doamna de la ghiseu pentru a-i explica situatia, dar aceasta l-a pus sa cumpere alta cartela. Dupa lungi certuri cu doamna respectiva John a putut trece fara a mai fi nevoit sa cumpere alta cartela.

Pana a ajunge acasa, am facut un mic ocol pana in caminele din regie. Din fericire in regie nu sa intamplat nimic rau. Ajunsi acasa, John si-a facut o intrare in casa in forta trantind usa de perete iar una din vazele care se aflau pe raftul din spatele usii era sa cada, dar eu am fost pe faza si am prins vaza.

Ne-am facut comozi in pat si i-am cerut lui John sa imi puna o cana cu apa. Cana nu statea bine pe masa si a cazut, facandu-se cioburi. Dupa acest incident l-am pus pe John sa stea in pat si sa se linisteasca, dar mai ales sa nu se mai atinga de nimic.

 Pana acum nu sa mai intamplat nimic, dar ziua inca nu sa incheiat…