Petrecere la posta

Probabil ati citit la Alex’andra pe blog ca mi-a trimis mie si lui John un cadou, de fapt ea si buddhalova. Va multumim foarte mult, ne-ati facut o surpriza foarte placuta.

Dupa cateva zile in care am stat ca pe jar daca o sa ajunga coletul sau nu, pentru ca de la Posta Romana te poti astepta la orice, am primit azi instiintarea prin care eram anuntati ca trebuie sa mergem la Posta sa ridicam coletul. Ne-am imbracat bine, deoarece atat eu cat si John suntem raciti, si ne-am indreptat catre Posta, care se afla la vreo patru statii de tramvai de noi.  Cum nu am mai iesit de vreo doua zile din casa, am hotarat sa mergem pe jos. Zis si facut.

In aproximativ 20 de minute eram la Mesagerie, pentru ca de acolo trebuia ridicat coletul. Am deschis usa de la Mesagerie si intrand ne-am dat seama ca se aude foarte tare muzica populara. John ma intreaba ” Dar astia nu mai asculta colinde? Au trecut la Sofia Vicoveanca si la hore?”, dar nu am putut sa ii raspund pentru ca radeam foarte tare. Dupa ce ne-am mai linistit, am vazut ca erau foarte multe persoane care stateau la cele 2 ghisee, iar noi, bineinteles ca nu stiam la care trebuia sa stam. Am intrebat-o pe domnisoara de la primul ghiseu la ce coada trebuie sa stam ca sa ridicam un colet. Ea ne-a spus sa ii dam instiintarea si buletinul si ne va aduce imediat coletul. Noi aveam niste figuri de copii foarte fericiti care urmau sa primeasca cel mai frumos cadou. Cat am asteptat sa ni se aduca coletul, de undeva dintr-o camera din spatele ghiseului, s-a deschis usa din dreapta noastra. Acolo erau aproape toti angajatii acelei sucursale, care dansau si chiuiau de mama focului pe muzica populara. Era o camera micuta in care se aflau 2 mese mici, pline cu prajituri, bauturi si mancare, iar in centrul camerei angajatii Postei formasera o hora foarte mare. Toata lumea a inceput sa zambeasca dupa acest moment, iar noi abea ne-am putut abtine sa nu radem in hohote. Dupa cateva secunde s-a intors si domnisoara cu un colet intr-o mana si cu o foaie in cealalta.  Am semnat foaia respectiva, am luat coletul si ne-am indreptat spre casa foarte fericiti.

Acasa, nici nu ne-am dat jos gecile ca am inceput sa desfacem coletul. In el se aflau 2 plicuri si un breloc cu “The mystery machine” . Am facut o poza sa va aratam ca pentru 3 chei, noi avem o gramada de brelocuri ( vezi poza de sus). Am scos 3 dintre ele ca sa putem sa bagam cheile in geanta. Daca nu le scoteam riscam sa nu mai avem spatiu in geanta si pentru altceva . Unul dintre ele este cel de la voi, dar pe care l-am pus langa pat alaturi de cele doua masini ale noastre, o masinuta de la Petrom si bineinteles un Hummer H2 ( vezi poza alaturata ). Trebuie sa ma gandesc serios sa construiesc o parcare, pentru ca nu mai am unde sa le parchez si nu vreau sa ma cert cu vecinii din acest motiv

Dupa aceasta aventura la Posta, ne-am facut un ceai si ne-am bagat in patut… asa ca va uram somn usor de pe acum.

Ps: Alex’andra si Ionut, pachetul nostru pentru voi o sa ajunga la anul pentru ca nu am avut timp sa stam sa cautam cadouri, am cam ramas in urma cu toate cadourile…speram sa ajunga pana de Sfantul Ion

Colindul preferat

Ca tot vine Craciunul si peste tot auzim colinde, am zis sa punem si noi pe blog colindul nostru preferat. Anul trecut am innebunit-o pe Adela cu el :-”

Speram sa va placa…

Marilyn Monroe – Santa baby

Versuri:

Buh-bum.. buh-bum…
Santa baby, just slip a sable under the tree, for me
Been an awful good girl
Santa baby so hurry down the chimney tonight

Santa baby, a ‘54 convertible too, light blue,
I’ll wait up for you dear
Santa baby, so hurry down the chimney tonight

Think of all the fun I’ve missed,
Think of all the fellows that I haven’t kissed
Next year I could be just as good
If you check off my christmas list

Santa baby, I want a yacht and really thats not a lot
Been an angel all year
Santa baby, so hurry down the chimney tonight

Santa honey, one little thing I really need, the deed
To a platinum mine,
Santa baby, so hurry down the chimney tonight

Santa cutie, and fill my stocking with a duplex and cheques,
Sign your x on the line
Santa cutie, and hurry down the chimney tonight

Come and trim my chirstmas tree,
With some decorations bought at Tiffany’s
I really do believe in you,
Let’s see if you believe in me

Santa baby, forgot to mention one little thing, a ring,
I don’t mean on the phone,
Santa baby, so hurry down the chimney tonight

Hurry down the chimney tonight
Hurry, tonight.

La alergat

Marti l-am luat pe John de o aripa si ne-am dus in parc sa alergam, ma rog el sa alerge si eu sa vad ce baieti draguti sunt prin parc. M-am hotarat sa il scot pe John la alergat pentru ca prea statea degeaba si se ingrasa. Doar nu era sa il tai de Craciun in lipsa carnii de porc?!  Asa ca am scos de la naftalina echipamentul de sport si ne-am imbracat cu el. Am luat si fluierul sa il mai stresez in caz de vrea sa se opreasca

Avem noroc ca parcul este la cativa metri de casa, dar vremea nu prea era una buna pentru alergat.  Am intrat hotarati in parc, dar inca de la intrare ne-au luat in vizor doi caini care ne-au latrat pana ne-au pierdut urma.

Am trecut peste acest incident rapid, dar hotararea noastra se redusese la trei sferturi. Ne-am indreptat catre lacul din parc, pentru ca e un loc foarte bun de alergat, dar pentru a ajunge acolo a trebuit sa coboram foarte multe scari, care ne-au facut sa scoatem limba pana la glezne. Ajunsi la locul cu pricina, am inceput sa facem incalzirea. Ne miscam de parca eram doua scanduri…

1, 2, 3 …start. Totul bun si frumos, alergam incet, admiram peisajul, observam alti oameni care aleargau si ei. Dupa 500 de metri deja eram epuizati… mai rau ca niste fumatori. Ne-am oprit si am inceput sa mergem. Eu calcasem stramb asa ca m-am asezat pe banca lasandu-l pe John sa continue alergarea, urmand sa ne intalnim la acea banca dupa ce termina o tura de lac.

Ramanand singura am inceput sa socializez cu stapinii de caini( de parca as fi fost vreo cunascatoare), dar iubesc animalele asa ca mi-a facut placere.  Dupa aproximativ 20 de minute vad ca vine cineva in viteza din directia din care trebuia sa apara si John. In urma acestuia se crease un strat mare de praf. Eu eram prea ocupata sa ma joc cu un catel.  Apropiindu-se imi dau seama ca acea persoana era chiar pinguinul meu…eram in stare de soc…John era cel care avea o viteza de mai mai sa bata recordul mondial. Mi-am indreptat mana catre ceas sa cronometrez, poate intra in cartea recordurilor. Numarand eu secundele, observ ca in norul de praf pe care il lasa John in spate se vedeau doua umbre mici.

Dupa cateva secunde imi dau seama ca acele umbre mici erau doi catelusi mici si pufosi care il alergau pe John.  Am inceput sa rad , dar pe fata lui John se citea frica Cand a ajuns langa banca mea, pinguinul meu a sarit in brate. Tremura de frica. Cateii au ajuns in spatele lui John si incepusera sa latre la picioarele mele. In urma acestora se vedea stapanul, un barbat la aproximativ 40 de ani. Acesta venea foarte calm, de parca nici nu latrau cateii lui la John si mai aveau un pic si se suiau pe mine. Pana la urma barbatul a venit langa noi si i-a legat pe cei doi catelusi si a plecat mai departe zicand doar “Nu musca”.

In urma incidentului am hotarat sa mergem acasa si sa ne luam abonament la sala

Back to real life

 We are back !!!

Dupa aproape doua saptamani in care am cam “frecat menta” atat eu cat si John acum suportam consecintele. Avem de facut foarte multe proiecte si avem putin timp la dispozitie. Probabil ca o sa fie o saptamana in care o sa tragem tare ca sa ajungem la zi cu toate temele, cu toate ca o sa fie greu.

Ieri a fost prima zi de vegetare si de revenire din starea de fericire pe care am avut-o toata saptamana trecuta, noroc ca a fost 1 decembrie, astfel am avut si noi o scuza sa stam degeaba (La multi ani, romanilor! ). Trebuie sa revenim cu picioarele pe pamant si sa ne apucam e treaba, problema este ca nu ne putem concentra si gandul ne zboara la turneul de tenis care tocmai s-a incheiat si la faptul ca pe anul acesta trebuie sa zicem la revedere tenisului, dar mai ales preferatilor nostri.

Putem spune ca saptamana trecuta a fost una foarte activa pentru John pentru ca aveam un program “incarcat”. Ne trezeam la ora 9, mai stateam cateva minute in pat dupa care ne duceam sa ne spalam, apoi sa mancam. Dupa inca cateva minute pe care le petreceam gandidu-ne cu ce sa ne imbracam, plecam spre Polivalenta. Acolo ne intalneam cu alte fane ale sportului alb si cu Raluca. Cum ne asezam incepeam sa intrebam cat este scorul ( pentru ca niciodata nu am ajuns de la inceputul meciului ) si apoi incepeam sa comentam partida cu fetele.  Stateam cateva ore bune pana cand ni se facea foame, iar cand incepe “stomacul sa patineze pe sina spinarii” mergeam acasa sa mancam. Reveneam pentru partea a doua de tenis, astfel ajungeam acasa pe la 11-12 noaptea. Pe cat de frumoasa a fost saptamana, pe atat de mult ne-a epuizat fizic.

John s-a  facut remarcat la acest turneu prin faptul ca si-a incurajat favorita, dar nici eu nu am stat cu mainile in san. Ba chiar era sa ne luam bataie de la unul dintre jucatori…cred ca l-a deranjat faptul ca nu tineam cu el ci cu adversarul .

Cred ca ne-am innebunit toti prietenii nostri cu pasiunea noastra pentru tenis, ca sa nu mai zic ca Raluca a trebuit sa suporte zilnic comentariile noastre ( multumim Ralu ca ne-ai suportat ) .

S-a dat startul pentru inceperea proiectelor si deja ne-a luat durerea de cap, dar unde-s doi puterea creste… c-asa-i in tenis…

Si totusi… mai vrem tenis !!!